Dovlecei umpluti de post


Guest post by Iuliana

Dovleceii umpluţi de post sunt preferaţii mei. Îi întrec pe cei cu carne, întrec și ardeii umpluţi, ba chiar şi sarmalele. De aceea am mereu grijă să pun şi la congelator măcar 2 pungi gata pregătiţi pentru umplut, să îi am la îndemână pentru Postul Craciunului. Găsim dovlecei şi iarna în supermarket, dar la preţuri foarte mari şi nu sunt româneşti, nu au deloc acelaşi gust, aşa că îi prefer pe cei autohtoni congelaţi de mine. Dar să trecem la treabă 🙂

Ingrediente:

  • 3 dovlecei mari
  • 1/2 cană de orez
  • 1 morcov mare
  • 1 ceapă mare
  • 3-4 roşii bine coapte (sau o conservă de roşii tocate)
  • ulei, sare, piper
  • mărar sau pătrunjel, după preferinţă
  • opţional puteti pune şi ciuperci tăiate mărunt, eu de data asta nu am pus

Dovleceii, se spală, se curăţă de coajă şi de îndreaptă la capete ca să poată sta drepţi în cratiţă. Se taie în jumătate şi se scobesc la interior cu o linguriţă. Nu aruncaţi miezul extras, ci folosiţi-l la o ciorbă sau la sos.

Călim ceapa şi morcovul tocate mărunt timp câteva minute, doar până când ceapa devine ușor sticloasă. Adăugăm orezul spălat şi îl călim şi pe el puţin la foc mic, apoi turnăm o 1/2 de cană de apă şi amestecăm din când în când până când scade zeama şi orezul începe să se umfle.

Se adaugă o lingură de suc de roşii sau de roşii tocate, se drege compoziţia de sare şi piper şi se lasă deoparte să se răcească puţin. Dacă doriţi, puteţi să adăugaţi în compoziţie şi puţină verdeaţă tocată. Umplem dovleceii, ajutându-ne de o linguriţă, dar fără să presăm compoziţia. Orezul trebuie să aibă loc să se umfle la fiert. Tăiem căpăcele din roşii şi punem deasupra fiecărui dovlecel, pentru ca să nu iasă umplutura în timpul fiertului. Dacă de exemplu este iarnă şi nu aveţi roşii pentu a face căpăcele, atunci pur şi simplu, tăvăliţi capătul dovlecelului prin puţină făină. În felul acesta compoziţia nu va mai curge la fiert.

Se așează dovleceii într-o oală mai înaltă, se face un sos din roşiile tocate, puţin ulei, apă, sare şi piper şi se toarnă în oală cât să cuprindă bine dovleceii. Băgăm la cuptor pentru aproximativ 45 de minute. Pentru că totuşi depinde de temperatura cuptorului, dar şi de tipul de orez, e mai bine să gustăm puţină compoziţie cu furculița ca să ne asigurăm că orezul şi ceapa sunt fierte. Stingem focul şi mai lăsăm dovleceii în cuptor încă 15 minute.

Presărăm cu verdeaţă şi servim. Dacă nu ţinem post, putem adăuga smântână sau iaurt. Sunt delicioşi!

Poftă bună sa aveti!

Iuliana

Pentru alte retete de post va invit si pe blogul meu culinar pentru a rasfoi mini cartea de bucate online ce cuprinde mai bine de 100 de retete de post (click aici).

Advertisements

6 thoughts on “Dovlecei umpluti de post

  1. He, he… Si eu am facut dovlecei umpluti de post ieri :))). Mie imi plac mai mult in varianta cu ciuperci, asa ca le pun de fiecare data, in rest, aceeasi reteta. Sa avem pofta!

    1. Deci avem acelaşi meniu 🙂
      Eu prefer să fac separat orez cu ciuperci, dovleceii de obicei îi fac aşa, simpli. Dar sunt buni oricum. Pofta bună şi ţie!

  2. O reteta minunata!! Am avut in casa ciuperci, si au avut o aroma speciala!! Eu ii fac de obicei varianta cu sos alb, de data asta i-am facut asa dupa reteta ta. Multumim de reteta!! 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s