Crumble cu prune

Guest post by Iuliana

Am fost convinsă că o să-mi placă crumble de prima dată când am citit despre reţeta asta. Poate că în final nu e un desert atât de fotogenic cum sunt altele, dar gustul lui e nemaipomenit, iar aroma untului sfârâind în cuptor, în timp ce fructele de dedesubt se transformă în mici vulcani, va umple toată casa. Se poate face cu orice fructe, dar fiind început de toamnă, eu l-am făcut prima dată cu prune. La cât de repede a dispărut, cu siguranţă îl voi repeta cât de curând cu struguri, cu mere şi poate chiar şi cu dovleac. Vă ţin la curent 😉

Ingrediente pentru 4 porţii: 

  • 400 g de prune
  • 100 g unt
  • 100 g făină
  • 50 g griş
  • 1 linguriţă de scorţişoară măcinată
  • 1 linguriţă coajă rasă de lămâie
  • 2 linguri de zahăr
  • 50 g fulgi de migdale (opţional)

Eu am făcut porţii individuale, după cum se poate vedea şi în poze, dar voi puteţi pune totul într-un singur vas mai mare, uns în prealabil cu puţin unt.

Ne ocupăm întâi de partea de deasupra: untul la temperatura camerei se amestecă cu făina, grişul şi zahărul. Se pune într-o pungă, sau se înfăşoară în folie alimentară şi se bagă pentru 15 minute la congelator. Se va întări şi astfel va fi mai uşor de dat pe răzătoare 😉

Apoi ne ocupăm şi de fructe. Prunele fără sâmburi se taie felii şi se pun pe fundul tăvii. Se presară cu scorţişoară, coaja rasă de lămâie şi fulgii de migdale. Doar dacă prunele sunt foarte acre, puteţi adăuga şi puţin zahăr, altfel părerea mea este că nu e nevoie, în general prunele sunt suficient de dulci.

Scoatem aluatul din congelator şi îl răzuim deasupra fructelor, folosindu-ne de răzătoarea cu găuri mari. Cuptorul trebuie să fie în prealabil încins la 180 de grade. Băgăm tava sau formele la cuptor şi în 30 de minute, minunea este gata! Stratul de la exterior este foarte crocant, trebuie “spart” cu linguriţa, iar fructele s-au transformat în dulceaţă aromată  🙂

Atenţie, stratul de fructe de dedesubt frige foarte tare, va trebui să aveţi puţintică răbdare să se răcească. Uşor de zis, greu de făcut, da, ştiu! 😀

Poftă bună! 

Advertisements

5 thoughts on “Crumble cu prune

  1. Tin sa va laud pozele, care arata profi…cat despre reteta (eu stiu varianta cu gem:D din copilarie) sigur este absolut delicioasa si am sa o incerc, trebuie sa gasesc recipientul in care sa le fac:)

    1. Anca, multumim pentru incurajari. Cu pozele…ne straduim, e mult de munca pana la profi . Sa stii ca orice recipient care merge la cuptor e bun si cu cat e mai mare, cu atat e mai bine 😀 La noi a devenit desertul preferat, l-am facut si cu struguri, acum vreau sa-l fac si cu dovleac 😉

  2. Si eu am facut crumbleuri in perioada asta, de fapt tot de la tine de pe blog m-am inspirat! A devenit prajitura mea preferata: delicioasa, simplu de facut si nu are nevoie de mult zahar, ceea ce pentru mine e un plus! Si incalzeste si casa, avand in vedere ca nu avem centrala in apartament si nu s-a dat inca drumul la caldura. 😀

    Eu fac putin altfel crumble-ul, amestec untul cu faina si fff putin zahar pana se fac cocoloase (deci nu framant aluat, ci numai amestec putin acolo cat sa fie bucati de unt peste tot), pun peste fructele amestecate cu putina faina si ulei si gata!

    1. La urmatorul crumble, cel cu struguri, am procedat si eu tot asa, am maruntit aluatul. A iesit mai uniform stratul de deasupra si parca mai putin crocant. La fructe n-am mai pus nici ulei, nici unt, nici zahar, le-am lasat singure 🙂

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s