Despre fondurile europene #1 – Regiunile de Dezvoltare

regiunile de dezvoltareSe tot discuta si se discuta si iar se discuta in toate mediile posibile despre fondurile europene, care ar fi o sansa extraordinara pentru Romania. Ne tot plangem ca suntem saraci si nu avem bani, dar pe de alta parte rata de absorbtie a fondurilor europene este in continuare foarte scazuta. Nu folosim banii pe care Uniunea Europeana ni-i pune la dispozitie pentru dezvoltare pentru ca nu stim sa-i “cerem”. Pentru ca a cere bani europeni nu inseamna sa te milogesti ca sa ti-i dea cineva, ca “te descurci” tu dupa aia, “vezi ce faci” cu ei. Nu, pentru a obtine bani europeni trebuie sa propui proiecte in care sa precizezi foarte clar la ce iti trebuie banii si cum ii vei cheltui exact pentru a face ceea ce ai spus ca vei face.

Am intalnit cazuri in care unii decidenti (primari, sefi de institutii, de consilii, de companii) “fug ca dracu’ de tamaie” de fondurile europene, pentru ca se cere o rigoare maxima in cheltuirea si justificarea acestora. Se prefera alte surse de finantare, pentru ca banii veniti de la guvern pot fi mai usor “manariti”, “sifonati”, furati intro masura mai mare sau mai mica, dupa cum poate fiecare. Sau se prefera sa nu se faca nimic, dupa priceperea si dorinta de actiune a fiecaruia dintre sefii de moment. De aceea exista localitati care se dezvolta, care au ce oferi locuitorilor lor si altele in care timpul parca sta in loc si nu se schimba nimic cu anii.

Am decis sa incepem un serial in care sa va dam cat mai multe informatii celor care doresc sa se initieze in “fonduri europene”. Nu sunt expert, dar invat si pe parcurs va spun si voua. Credeti ca nu va intereseaza? Ei bine, nu e asa, pentru ca fiecare cetatean poate veni cu propuneri pentru a se construi ceva util in localitatea lui. Important este “sa se miste ceva”, iar pentru asta nu trebuie sa asteptam nimic de la nimeni, ci trebuie sa ne implicam cu totii.

Pentru primul episod vom prezenta ceva foarte simplu, si anume cum este impartita Romania in Regiuni de Dezvoltare. S-a tot discutat despre noua impartire teritoriala a tarii noastre, dar nu s-a mai finalizat nimic. In schimb pentru atragerea fondurilor europene din domeniul Dezvoltarii Regionale a trebuit sa se faca urgent ceva, astfel incat impartirea (in acest caz) a fost deja facuta. Iar Comisia Europeana a aprobat harta, dupa ce a fortat guvernul in exercitiu sa se decida. O harta credem ca ar fi utila…

Iata deci care sunt Regiunile de Dezvoltare ale Romaniei.

  1. Regiunea Nord-Est, cuprinde sase judete din Moldova: Suceava, Botosani, Iasi, Neamt, Bacau si Vaslui. Sediul regional al ADR (Agentie de Dezvoltare) este la… Piatra Neamt. Putin ciudat, am putea spune, pentru ca Iasi, Bacau, Botosani si Suceava sunt orase mai mari decat Piatra Neamt. Ce interese or fi fost in joc de s-a ales tocmai la Piatra Neamt sediul?
  2. Regiunea Sud-Est, cuprinde Dobrogea, adica judetele Constanta si Tulcea, ce a mai ramas din Moldova, adica judetele Vrancea si Galati si inca doua judete din Muntenia, adica Buzau si Braila. Sediul regional este la Braila, justificat pentru ca Braila, Galati si Constanta sunt cele mai mari orase din regiune, dar Braila este situat mai “central”.
  3. Regiunea Sud Muntenia cuprinde judetele Ialomita, Calarasi, Giurgiu, Teleorman, Arges, Dambovita si Prahova. Sediul ADR este la Calarasi, fapt ciudat deoarece Ploiesti si Pitesti sunt orase mult mai mari. In plus Calarasi este la marginea regiunii din punct de vedere geografic si deci va fi mai greu de ajuns acolo din diferite puncte de plecare.
  4. Regiunea Sud-Vest Oltenia are in componenta judetele Olt, Dolj, Mehedinti, Gorj si Valcea si sediul la Craiova, fapt logic, orasul fiind cel mai mare si situat “central”.
  5. Regiunea Vest cuprinde Banatul, adica Caras-Severin, Timis si Arad, la care se adauga judetul Hunedoara. Sediul este logic situat in Timisoara.
  6. Regiunea Nord-Vest cuprinde judetele Bihor, Satu-Mare, Salaj, Maramures, Cluj si Bistrita-Nasaud si are sediul la Cluj-Napoca, orasul cel mai mare si situat central.
  7. Regiunea Centru are in componenta judetele Brasov, Sibiu, Alba, Mures, Harghita si Covasna si sediul la… Alba Iulia. Mi se pare complet ilogic, orasul fiind situat marginal si fiind mult mai mic decat Brasov si Sibiu.
  8. Regiunea Bucuresti-Ilfov nu mai necesita comentarii pentru ca stim ce cuprinde si unde este sediul. Ar fi fost culmea sa-l puna la… Buftea…

Ma oprescc aici cu acest prim episod dar voi reveni in alte articole din aceasta serie cu informatii care sper a va fi de folos.

Advertisements

Leave a Reply

Fill in your details below or click an icon to log in:

WordPress.com Logo

You are commenting using your WordPress.com account. Log Out / Change )

Twitter picture

You are commenting using your Twitter account. Log Out / Change )

Facebook photo

You are commenting using your Facebook account. Log Out / Change )

Google+ photo

You are commenting using your Google+ account. Log Out / Change )

Connecting to %s